mă întorceam în seara asta, pe la 23.00, de la redacţie. cobor la pipera, în staţie şi aştept metroul să plece. şi brusc îmi vine în minte prima dilemă: dacă aici este capătul metroului, de ce au montat plasme şi pe peronul unde doar se coboară?? că acolo nu stă nimeni să se uite. adică nimeni nu iese din metrou şi se opreşte să arunce un ochi pe ce rulează acolo.... adică m-am lămurit că nu e niciun rost, însă de banii ăia cheltuiţi pe plasme ar fi putut să facă trustul cu pricina (care a montat televizoarele) ceva facilităţi pentru bieţii oameni cu handicap, care nu au decât câteva variante pentru a călători cu metroul.
fac o paranteză şi îmi amintesc că prima dată s-a montat un lift d-ăla special numai la gara de nord! adică dacă vroiai să mergi cu metroul şi erai în cărucior, puteai să cobori (dacă funcţiona ascensorul) în staţie, să dai o tură şi să te întorci de unde ai plecat, că variantă de ieşire nu aveai decât acolo!
în fine... ajung la piaţa unirii. între două piese nickelback aud ceva gălăgie. îmi scot căştile şi-l aud pe unul cântând. şi nu orice, ci piesa lui marcel pavel - "frumoasa mea". acapella, frate! şi cu voce, nu behăială! bine, gagiul nu era cu toate ţiglele pe casă, că l-am văzut. era cam rătăcit. şi nici nu cerşea. pur şi simplu, cânta să-l audă cei 20 de oameni din staţie cât vrea el să se iubească în noaptea cu pricina cu frumoasa lui: "săăă ne iubiiim ca doi nebuuuni"....
eh, deci se confirmă! ;-)