vineri, 23 ianuarie 2009

Campanie T-Mobile (de luat notiţe)

Ideea nu e nouă. Chiar deloc. Flash mob-uri s-au mai făcut, şi încă numeroase. La noi au apărut sub formă de "free hugs" (după o idee a lui Juan Mann), însă nu prea a prins la o populaţie destul de refractară în general. Fireşte, singurii care au aderat la această "mişcare" au fost tinerii, însă chiar şi aşa lumea s-a uitat ciudat....

Actuala campanie a celor de la T-Mobile (pentru cine nu ştie - una dintre cele mai mari companii de telefonie mobilă) vine în spiritul acestei idei şi, cu sloganul "Life's for sharing" încearcă să aducă un suflu nou, printr-un happening filmat în peronul gării londoneze Liverpool Street. Treaba a fost gândită şi pusă la cale de Saatchi, iar filmarea va fi prezentată pe majoritatea posturilor tv britanice.

Mai trebuie spus că la acest happening au participat 400 de dansatori profesionişti, care s-au descurcat chiar excelent! Şi chiar dacă la început lumea a fost oarecum şocată, pe parcur oamenii chiar au început să "share the moment". Ceea ce fac şi eu acum de fapt... Enjoy! :-)